joi, 9 februarie 2012
21:35 | 
Posted by
Voly |
„Dormeau adânc sicriele de plumb,
Si flori de plumb si funerar vestmint --
Stam singur în cavou... si era vint...
Si scirtiiau coroanele de plumb.
Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, si-am inceput să-l strig --
Stam singur lângă mort... si era frig...
Si-i atirnau aripile de plumb.”
Si flori de plumb si funerar vestmint --
Stam singur în cavou... si era vint...
Si scirtiiau coroanele de plumb.
Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, si-am inceput să-l strig --
Stam singur lângă mort... si era frig...
Si-i atirnau aripile de plumb.”
I. Poezia apare în anul 1916 în volumul de debut al poetului, având același titlu.
· Apariția volumului nu stârnește prea mari reacții în epocă, probabil datorită faptului că majoritatea poeziilor au fost publicate anterior în periodice (ziare, reviste) și datorită faptului că atenția opiniei publice era focalizată asupra elementelor Primului Război Mondial.
II. Textul aparține genului liric și este ca specie o artă poetică.
· Arta poetică este o specie a genului liric, având ca temă condiția creatorului pe pământ și/sau concepția scriitorilor despre poezie/artă.
III. Tema o constituie însingurarea poetului într-o lume ostilă și stranie.
IV. Din punct de vedere compozițional, versurile se structurează în două catrene cu rimă îmbrățișată, o măsură a versurilor de 10 silabe și un ritm care împletește un iamb, un coriamb și un amfibrah.
Cele două catrene corespund celor două secvențe ale poeziei.
a) Incipitul conturează un spațiu încremenit, cu un decor funerar: „Dormeau adânc sicriele de plumb/ Şi flori de plumb şi funerar vestmânt-”
· Linia de pauză marchează o pauză mai lungă în vorbire şi izolează o explicaţie sau o incidentă.
Eul liric se ipostaziază într-un spaţiu al captivităţii, „în cavou”, într-o atmosferă ostilă şi uşor lugubră: „Şi scârţâiau coroanele de plumb”.
b) A doua strofă debutează sub semnul tragicului existenţial, generat de moartea afectivităţii: „Dormea întors amorul meu de plumb/Pe flori de plumb”.
Cuvântul „întors” constituie misterul poeziei şi ambiguizează uşor ideea poetică. O posibilă interpretare ar fi, după cum spunea Lucian Blaga, întoarcerea mortului cu faţa spre apus.
Eul liric îşi priveşte sentimentul ca spectator. „Aripile de plumb” presupun un zbor frânt, căderea surdă şi grea, moartea. Încercarea de salvare este iluzorie: „Şi-am început să-l strig”.
Elementele naturii primordiale, vântul şi frigul, produc disoluţia materiei şi a spiritului.
Repetarea sintagmei „Stam singur” accentuează sentimentul de singurătate şi senzaţia de pustietate sufletească.
· Înstrăinarea de lume şi de sine, împietrirea, solitudinea, privirea în sine ca într-un străin, se circumscriu esteticii simboliste.
V. Realizarea artistică
1. Discursul liric este organizat ca succesiune de imagini artistice vizuale („Dormeau adânc sicriele de plumb”) şi auditive („Şi scârţâiau coroanele de plumb”).
Paralelismul sintactic la versurile 1, 3 şi 4 din cele două catrene, precum şi reluarea laitmotivului „plumb” la sfârşitului primului şi al ultimului vers şi la cezura celui de-al doilea din fiecare catren, conferă simetrie compoziţiei.
2. Limbajul poetic se caracterizează prin expresivitate (conferită de construcţia imaginilor artistice şi a figurilor de stil), sugestie (născută prin valorificarea sensurilor conotative ale cuvintelor) şi ambiguitate (generată de interpretarea versului „Dormea întors amorul meu de plumb”).
a) Elementele de prozodie, paralelismul sintactic şi laitmotivul susţin nivelul fonetic şi conferă stilului muzicalitate.
b) Ca în orice text liric, şi aici nivelul lexico-semantic este cel mai generos în figuri de expresivitate.
Remarcăm un câmp semantic al morţii, ce cuprinde următoarele motive artistice: „cavou”, „flori de plumb”, „coroane de plumb”, „sicrie de plumb”, „funerar vestmânt”, „mort”. Consecinţa firească este o atmosferă sumbră, apăsătoare, dezolantă.
Laitmotivul „plumb”, de altfel şi titlul textului, este un simbol utilizat pentru a realiza sinesteziile/corespondenţele. Totul este de plumb în spaţiul captivităţii: „sicrie de plumb”, „aripi de plumb”, „amorul de plumb”, „flori de plumb”, „coroane de plumb”.
Simbolul cavoului desemnează spaţiul singurătăţii; amorul de plumb - afectivitatea, sentimentul de iubire; aripile de plumb – zborul frânt, prăbuşirea surdă şi grea, lipsa de speranţă.
c) Nivelul morfosintactic aduce un plus de expresivitate discursului liric. Prezenţa numeroasă a verbelor la imperfect („dormeau”, „era”, „stam”) exprimă acţiuni nefinalizate în trecut şi sugerează astfel permanentizarea neliniştii, a spaimei şi a singurătăţii. Verbul „stam”, la persoana I, este marcă a prezenţei eului liric şi argumentează apartenenţa poeziei la lirismul subiectiv.
Conjuncţia coordonatoare copulativă „şi” se repetă de mai multe ori, realizând astfel o suprapunere a imaginilor, potenţând/sporind trăirile eului liric.
d) Stilul se caracterizează prin armonie, muzicalitate şi fineţe.
3. Poezia este simbolistă prin următoarele aspecte:
- muzicalitatea versurilor:
- cultivarea simbolurilor;
- prezenţa sinesteziei;
- un imaginar poetic specific („cavou”, singurătate, „sicrie”, „amor de plumb” etc.)
- tehnica sugestiei;
- viziunea despre lume.
