luni, 13 februarie 2012
Adverbele compuse (dintre care unele sunt adjective sau conjuncţii) se scriu într-un cuvânt sau cu cratimă.
I. Se scriu într-un cuvânt adverbele sudate (unele devenite neanalizabile pentru vorbitori) compuse din:
1. adjectiv (calificativ sau pronominal) + substantiv: altădată (odinioară), altfel (în alt mod, în caz contrar), astăzi, astfel, bunăoară, deseori, rareori, uneori;
2. adverb ± prepoziţie + adverb (uneori provenit din participiu) sau numeral: bineînţeles (desigur), câteodată (uneori), nicicând (niciodată), nici(de)cum (deloc), niciodată (în niciun moment), numai (doar), numaidecât (imediat), totodată (în acelaşi timp), totuna (la fel);
3. adverb + conjuncţie: aşadar;
4. adverb + elementul final –va: cândva;
5. adverb + elementul final –şi: câtuşi, iarăşi, totuşi;
6. adverb (şi adjectiv) provenit din participiu la forma negativă compus cu adverbul mai intercalat intre ne- şi participiu: nemaipomenit;
7. articol/numeral + substantiv: odată (cândva, imediat, în sfârşit);
8. conjuncţie + pronume: dar(ă)mite;
9. elementul iniţial fie(şi)-, oare(şi)-, ori(şi)- + adverb: fiecum, oare(şi)cum (cumva), oricând, oricum, oriîncotro, ori(şi)cât;
10. prepoziţie (± prepoziţie) + adverb: adesea, arar, deasupra, decât (numai), degeaba, demult (odinioară), deplin, desigur (în mod cert), dinadins, dinăuntru, împotrivă, înadins, îndeaproape, îndelung, întocmai, (mai) prejos, (mai) presus;
11. prepoziţie (± prepoziţie) + numeral: împreună, întruna (mereu);
12. prepoziţie + prepoziţie + prepoziţie: dedesupt;
13. prepoziţie + pronume: laolaltă;
14. prepoziţie (± prepoziţie) + substantiv: acasă, anume, aseară, defel (deloc), degrabă (repede), deloc (nicidecum), deodată, departe, devale (în jos), devreme (din timp), dimpotrivă, diseară/deseară (rostirea şi scrierea lui diseară este preferată lui deseară), împrejur, încontinuu (mereu);
15. verb + conjuncţie: parcă, cică, mătincă;
16. tipuri izolate: alaltăieri, pretutindeni, (în)totdeauna, vasăzică (adică);
II. Se scriu cu cratimă adverbele compuse:
1. (parţial) analizabile (incluzând uneori adverbe provenite din substantive): alaltăieri-dimineaţă, azi-mâine, azi-noapte, mâine-dimineaţă;
2. rimate sau/şi ritmate, formate din elemente care nu există independent: ceac-pac, harcea-parcea, (ni)tam-nisam;
3. provenite prin schimbarea categoriei gramaticale din substantive compuse scrise cu cratimă: după-amiaza, după-amiază, după-masa, după-masă (în a doua parte a zilei);
4. în care cratima notează eliziunea: dintr-adins, dintr-odată, într-adins.
OBS! Scrierea împreună deosebeşte asemenea adverbe de grupurile de cuvinte cu o structură asemănătoare, în care componentele îşi păstrează interdependenţa şi înţelesul, şi care se scriu în cuvinte separate:
· altă dată (în altă împrejurare),
· alt fel (fel diferit (de mâncare)),
· bine înţeles (priceput bine),
· câte o dată (câte o singură dată),
· de cât (de cât are nevoie/ de cât timp are nevoie),
· de fel (originar),
· de grabă (De grabă, a greşit.),
· de loc (originar, local),
· de mult (de vreme îndelungată),
· de plin (De plin, e plin.),
· de sigur (De sigur, e sigur.),
· de vale (referitor la vale),
· de vreme (referitor la vreme),
· după amiaza (După amiaza aceea toridă a urmat o seară răcoroasă.),
· după masa (A plecat imediat după masa de prânz.),
· fie cum (Fie cum vrei tu.),
· în continuu (în continuu progres),
· într-una (scris cu cratimă din motive fonetice),
· nici când (Nu ştiu nici când a plecat.),
· nici (de) cum (Nu vorbeşte nici de cum l-a primit. Nu e bine nici cum am spus eu, nici cum ai spus tu.),
· nici odată ((nici cândva) Nu l-am crezut nici odată, nu-l cred nici astăzi.),
· nici o dată (Nu a mâncat azi nici o dată, nici de mai multe ori.),
· nu numai,
· numai de cât (A vorbit numai de cât a cheltuit, nu şi de altceva.),
· oare cum (Oare cum îl cheamă?),
· o dată (A mâncat o dată pe zi. Este o dată memorabilă.),
· ori cât (Poate ori cât vrea.),
· tot odată (L-am văzut tot odată şi-odată.),
· tot o dată (Mănâncă tot o dată pe zi.),
· tot una (Am văzut tot una, nu două.),
· va să zică (vrea să însemne).
Persoane interesate
Blog Archive
- februarie 2012 (21)
- februarie 2010 (1)
Bloglist.ro - lista blogurilor de calitate