De ce?

Am crescut văzându-mă cu ochii într-o lume care mă vrea mic. Ce înţeleg cei deja mari prin evoluţie îmi este străin în cel mai bun caz. Dacă vorbim de cazul cel mai rău, atunci aş spune că până şi cei mari se tem de măreţia care zace în multe suflete aparent mici.

N-am întâlnit nici în visele mele cele mai sumbre o ierarhizare atât de stricată precum aceasta din zilele noastre. Vite-n car, oameni în ham, hiene grase, lei flămânzi şi-n frunte, laşciv şade viciul în timp ce virtutea cară în spinare o traistă pustie.

Războaiele sunt un rău necesar spun mai marii însă, vor doar să-şi vândă muniţia. Aceşti lorzi ai morţii conving lumea că prin ei există siguranţă. Dar ce siguranţă poate exista într-o lume plină de arme?

În urma celor două Războaie Mondiale, tehnologii noi şi-au făcut apariţia, iar mogulii au spălat creierele populaţiei, lăsând să se înţeleagă că evoluţia are nevoie, din când în când, de crime între fraţi.

Ce vină au avut oamenii de rând care au luptat şi au murit în războiul celor mari? Ce motive ar avea două popoare să se ucidă între ele? La aceste întrebări este important să răspundem. Averea! Cei care conduc, fac în aşa fel încât să dividă populaţiile în mai multe fronturi şi să arunce în mijlocul lor mărul nevăzut al discordiei. Ei nu sunt patrioţi, sunt monştri. Îşi pun compatrioţii şi ţara în pericol, iar apoi, pe bună dreptate, oamenii de rând luptă şi îşi dau viaţa pentru a recâştiga siguranţa ţării lor, neavând de ales ca armă, decât praful de puşcă pus la dispoziţie de lideri care astfel se îmbogăţesc.

Au încercat atât de mult să convingă popoarele de necesitatea războiului încât, au ajuns ei înşişi să creadă asta.

Că trebuie să evoluăm, nu încape îndoială. Ca urmare, liderii noştri s-au folosit de caracterul concurenţial al războiului. Fac cercetări pentru a-şi dezvolta armele mai mult decat aşa-zişii inamici care, până la urmă, sunt tot oameni. Este de-a dreptul bolnav!

Oamenii ar trebui să înţeleagă că a concura cu cineva nu înseamna a face război. O concurenţă justă, pornind de la egalitate, este o cale omenească către evoluţie. Nu este nevoie să-ţi îmbunătăţeşti armamentul pentru a-l anihila pe cel superior ţie. Cel împotriva căruia concurezi  nu trebuie anihilat, ci întrecut! Sună atât de simplu.

Regii îşi revendică tronurile, preşedinţii ţin discursuri înălţătoare, grupările politice îşi dispută crezurile, copiii se nasc şi aduc fericire în sufletele părinţilor, criminalii îşi văd de treburile lor, Terra îşi continuă rotaţia şi universul expansiunea. Societatea actuală pare să fie ordonată, bine ierarhizată şi sănătoasă din toate punctele de vedere. Paradoxurile le lăsăm pentru alţii că nouă ne dau coşmaruri.

Ei bine, eu sunt dintre acei ,,alţii” şi găsesc importante înţelegerea lucrurilor şi sensul a tot ceea ce ne înconjoară.

De ce sunt importante iubirea, frica, adevărul, minciuna, divinitatea, răul, binele, respectul, prietenia, viaţa, lumina, întunericul, totul şi nimicul? De ce suntem importanţi eu, tu, el, ea şi toţi ceilalţi?

Eu nu m-am născut aici doar ca să servesc interesele şi dorinţele altora. Nu vreau să învăţ ceea ce vor ei pentru ca pe urmă să ajung să fac ceea ce vor ei. Nu-i cred când îmi spun că au grijă de mine şi că eu trebuie doar să le ascult poruncile. Dar cine sunt ei? Umbrele în care dispar munca, visele şi vieţile multora.

Lumea ar face bine să se trezească şi să iasă de sub jug. Nu este sănătos pentru fiinţa umană să nu gândească singură. Cei mari au ajuns aşa pentru că şi-au pus întrebări şi le-au gândit singuri. Şi-au răspuns singuri la întrebarea ,,care este sensul vieţii?” şi asta i-a făcut liberi şi fericiţi.

Din păcate observ lumea făcând opusul. Simte dupa scurt timp că ceva nu merge şi că informaţiile, furnizate în special prin intermediul televizorului, le-au intrat ca un ghimpe sub piele. Cu timpul, însă toţi se obişnuiesc cu durerea şi se complac în infecţia monstruoasă care se dezvoltă cu atât mai rapid cu cât sunt mai mulţi astfel de oameni.

Nu mai treceţi cu vederea boala aceasta socială, pentru că abia atunci când vom recunoaşte că ea există vom putea s-o tratăm.