vineri, 10 februarie 2012
14:45 | 
Posted by
Voly |
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.
I. Poezia apare în 1919, în volumul de debut al lui Blaga, Poemele luminii. Metafora centrală a volumului este „lumina” prin care Blaga înţelege cunoaştere şi viaţă.
a) Lucian Blaga a fost un filisof interesant al periodei interbelice. Dintre lucrările de specialitate în acest domeniu trebuie să reţinem Trilogia cunoaşterii şi dintre cele trei volume care o compun, Cunoaşterea luciferică.
b) În viziunea lui Blaga, lumea a fost creată de Marele Anonim, care este definit ca totalitate a diferenţialelor divine. Omul este o sumă din această totalitate şi trăieşte în orizontul misterului, încercând mereu să depăşească cenzura transcendentală instruită de Marele Anonim. Această barieră se dovedeşte de netrecut, pentru că Marele Anonim creează lumea mereu şi, în consecinţă, cunoaşterea este relativă.
· cunoaşterea paradisiacă/ plus cunoaşterea, specifică oamenilor de ştiinţă care încearcă să reveleze tainele lumii pe calea raţiunii, prin legi, formule, teoreme, este un demers sortit eşecului;
· cunoaşterea luciferică/ minus cunoaşterea/ cunoaşterea poetică, specifică poeţilor, constă în potenţarea/ sporirea/ mărirea tainelor, pentru a le face vizibile;
· zero cunoaşterea, specifică preoţilor şi călugărilor, constă în acceptarea misterului.
c) Fără îndoială există o relaţie între poezia şi filosofia lui Blaga, fără ca cele două să se suprapună. Conţinutul filosofic al ideilor poetice conferă limbajului reflexivitate.
d) Blaga a fost şi un cercetător în domeniul stilisticii.
El identifică două tipuri de metafora:
- metafora plasticizantă (metafora obişnuită) dă concreteţe faptului;
- metafora revelatorie dezvăluie ochilor noştri câte ceva din misterele lumii.
II. Eu nu strivesc corola de minuni a lumii este o artă poetică modernistă şi se încadrează în sfera lirismului subiectiv, dovadă fiind mărcile lexico-gramaticale ale eului liric, verbele şi pronumele la persoana I („eu”, „nu strivesc”).
III. Tema o constituie condiţia creatorului şi rolul poeziei.
· În viziunea lui Blaga, poetul este menit să dezvăluie lumii câte ceva din misterele lumii, iar poezia are rolul de a favoriza apropierea de aceste mistere prin intermediul imaginilor artistice şi al metaforelor revelatorii care le stau la bază.
IV. Din punct de vedere compoziţional, textul este organizat din trei secvenţe, ca marea majoritate a poeziilor gnomice (de cunoaştere) ale lui Blaga. O primă secvenţă care conturează universul, o a doua construită dintr-o amplă comparaţie şi ultima sub forma unei concluzii.
· Observăm utilizarea versului liber şi scrierea poeziei prin tehnica ingambamentului.
- Ingambamentul este o tehnică modernă de scriere a poeziei, care constă în scrierea cu majusculă doar a versului care începe o nouă idee poetică.
a. Incipitul reia titlul poeziei- „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”- are forma unei propoziţii enunţiative negative. Aşezarea orgolioasă a pronumelui personal de persoana I „Eu” ca prim cuvânt al operei este de sorginte expresionistă: expresioniştii aşază eul creator în centrul universului la care se referă. De altfel, observăm că acest pronume se reia de cinci ori în corpul textului.
Stilistic, incipitul este construit cu ajutorul metaforei revelatorii „corola de minuni a lumii” prin care sunt desemnate marile taine ale universului.
b. În următoarele patru versuri care împreună cu incipitul creează prima secvenţă a poeziei este exprimată atitudinea poetului faţă de tainele lumii prin două verbe cu formă negativă: „nu strivesc”, „nu ucid cu mintea”. Ultima sintagmă sugerează cunoaşterea paradisiacă (mintea, raţiunea) prin substantivul „mintea”/ raţiunea, dar şi cunoaşterea luciferică prin verbul „nu ucid”.
· Enumeraţia „în flori, în ochi, pe buze ori morminte” concretizează tainele lumii, tainele care formează misterioasa corolă. Toate elementele care formează enumeraţia sunt metafore revelatorii şi îngăduie multiple interpretări:
- întâi ne-am putea gândi că cele două metafore sugerează regnurile care compun lumea: vegetal („flori”), uman („ochi”, „buze”) şi mineral („morminte”);
- apoi, putem să apelăm şi la simbolistica generală; din această perspectivă, prin flori vom înţelege frumuseţea inefabilă, ochii vor fi ferestre ale sufletului, buzele vor putea simboliza sărutul/ dragostea/ cuvântul, iar mormintele ar putea concentra punctul final al existenţei omeneşti, punctul de existenţă al condiţiei umane.
c. A doua secvenţă, mai amplă, este construită ca o antiteză între cunoaşterea luciferică- „lumina mea” şi cunoaşterea paradisiacă- „lumina altora”.
Concepţia filosofică a poetului transpare aici fără echivoc: prin cunoaşterea paradisacă, „vraja nepătrunsului ascuns” (misterul cosmic) este sugrumată, ucisă, strivită, în vreme ce prin cunoaşterea luciferică, taina este sporită, mărită, imbogăţită. Urmarea este aceea că taina devine şi mai mare: „şi tot ce-i neînţeles/ se schimba-n neînţelesuri şi mai mari”.
d. Ultimele două versuri coincid cu a treia secvenţă şi reprezintă finalui poeziei, reluând mesajul: eul liric optează pentru cunoaşterea luciferică, pentru potenţarea misterului din dragoste: „căci eu iubesc/ şi flori şi ochi şi buze şi morminte”.
V. Realizare artistică
· La nivel lexical avem două universuri distincte. Avem un univers liric şi unul speculativ. În cadrul universului liric va fi poetul, iar in cel speculativ, vor fi alţii. Apar cuvinte cheie cu rol de simbol, precum şi câmpuri semantice semnificative: a luminii. Astfel, „lumina mea” care va spori misterul va fi într-o permanentă opoziţie cu „lumina altora” care va distruge misterul („taine”, „lumina altora”, „vraja”, „întuneric”).
Este foarte important modul în care se structurează poezia, pentru că ideea de cunoştere va cuprinde implicit restul conceptelor. Prin metafora „lumina mea” vom înţelege cunoaşterea luciferică, iar prin „lumina altora”, vom înţelege cunoaşterea paradisiacă.
· La nivelul morfologic sunt foarte importante mărcile eului liric. Pronumele personal la peroana I singular „eu” apare de şase ori aflat în permanentă opoziţie cu pronumele nehotărât „alţii”. Avem verbe la indicativ prezent „nu strivesc”, „nu ucid”, „sporesc”.
„Lumina mea” poate fi iraţională, dar este creatoare de metafore, în timp ce „lumina altora” este raţională, dar distruge metafora prin analiză şi sinteză.
Această opoziţie se prelungeşte pe două planuri: unul concret şi unul abstract. Apar substantive cu rol de simbol: „flori”, „ochi”, „buze”, „morminte”. „Flori”- simbol pentru frumuseţe, „ochi”- pentru cunoaştere, „buze”- iubire şi cuvânt, „morminte”- legătura cu strămoşii. Astfel, „eu” echivalent cu „lumina mea” devine cheia de înţelegere a textului şi a ideii poetice. „Eu” este poetul, gândirea poetică, care se defineşte prin metafore. Gândirea primeşte diferite forme pentru că eul este apărătorul corolei de minuni.
· La nivel sintactic vom avea un raport de coordonare prin conjuncţia coordonatoare „şi” („Eu nu strivesc corola de minuni ... Şi nu ucid”).
Raportul de coordonare prin „dar” se va realiza în funcţie de opoziţia dintre „eu” şi „alţii”. În acest sens, poezia se poate reduce la două propoziţii: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii [...] Căci eu iubesc/ Şi flori şi ochi şi buze şi morminte”.
În debutul poeziei, determinările conceptuale au primit valoare de simbol, astfel metafora „corola de minuni a lumii” s-a prezentat concret în flori, ochi, buze şi morminte.
Între acestea este o relaţie de juxtapunere, iar prepoziţia „în” are menirea de a localiza. În final, în locul juxtapunerii apare conjuncţia „şi”, care va reface întregul.
Verbul de bază este „iubesc” deoarece numai prin iubire misterul poate fi protejat şi implicit viaţa este protejată prin iubire.
· La nivel stilistic apare ingambamentul care este o ruptură la mijloc de idee ce va face să apară înainte şi după metafora. Astfel, toată poezia se va construi pe metafore. Metafora „corola de minuni a lumii” va fi un simbol pentru mister; metafora „calea mea” semnifică drumul pe care il parcurge poetul în creaţia lui, drumul spre cunoaştere; metafora „lumina altora” semnifică cunoaşterea paradisiacă, ştiinţifică, raţională (va distruge misterul prin analiză şi sinteză); metafora „vraja nepătrunsului ascuns” este sinonimă Marelui Anonim, misterul ontologic, cel care nu se lasă descifrat şi care va pune între el şi lume cenzura transcendentă; metafora „lumina mea” este în permanentă opoziţie cu „lumina altora”, este simbol pentru cunoaşterea luciferică; metafora „a lumii taină”- simbol pentru misterele lumii. „Luna” devine simbol al misterului pentru că razele lunii vor amplifica vraja nepătrunsului ascuns.
· La nivel prozodic avem versul liber şi măsură variabilă.
