De ce?

I.                    Se scriu într-un cuvânt interjecţiile compuse sudate: behehe, heirup, iacă(tă), mehehe, tralala.

II.                  Se scriu cu cratimă interjecţiile compuse analizabile: cioc-boc, haida-de, hodoronc-tronc, hop-(ş-)aşa, hopa-ţopa, tic-tac, tranca-fleanca, tura-vura.

Sebstantivele comune compuse (dintre care unele sunt şi adjective) se scriu într-un cuvânt sau cu cratimă.

I.                   Se scriu într-un cuvânt substantivele compuse sudate, cu articulare şi flexiune numai la ultimul element, formate din sau cu:

1.      abrevieri: agromec, elinvar;

2.      cuvinte (nelegate prin vocală de legătură) care formează compuse cu unitatea semantică şi gramaticală mai mare decât a celor scrise cu cratimă, având structura:

·         adjectiv (inclusiv provenit din numeral ordinal) + substantiv: bunăstare „prosperitate”, dreptunghi, duraluminiu, lungmetraj, primadonă (împrumutat), primăvară, scurtmetraj, triplusalt;

             Obs! Compusele cu structură şi componenţă asemănătoare ,dar nesudate, se scriu cu cratimă (bună-credinţă ,,onestitate”; neologismele analizabile compuse cu prim-), iar grupurile de cuvinte în care componentele îşi păstrează autonomia – în cuvinte separate (bună stare ,,stare buna”).

·         adverb (uneori substantivizat) + substantiv: binecuvântare, binefacere, răufăcător, răuvoitor;

·         prepoziţie ±prepoziţie + substantiv (uneori provenit din supin sau infinitiv lung): deîmpărţit, demâncare ,,mâncare” (pop.), deochi, fărădelege, subsol, supat (pop.);   

·          substantiv + adjectiv: botgros (pasăre), vinars; 

·         substantiv + substantiv(e) în nominativ (sau provenit(e) din construcţii cu acuzativul): *blocstart, concertmaistru, electronvolt, fluorcormetan, locţiitor, metalazbest, omucidere, valvârtej, (pop. ,,vâltoare”, folosit mai mult adverbial);

3.       cuvinte unite prin vocala de legătură o: anotimp, *aurolac, citatomanie, şedinţomanie;

4.       elemente de compunere neologice: *aeroambulanţă, *duroflex, gastroenterolog, metaloplastie, neocomunism, policalificare, politolog, primoinfecţie, teleconferinţă;

5.       elemente de compunere vechi + cuvinte inexistente ca atare în limba română actuală: başbazuc, pravoslavnic, protopop; 

6.       compuse parasintetice: capîntortură, codobatură, gâtlegău, mânăştergură;

7.       tipuri izolate: atotputinţă, atotştiinţă; preaplin ,,dispozitiv”; sinucidere, sinucigaş; untdelemn ,,ulei”. 

II.                 Se scriu cu cratimă substantivele compuse cu unitate semantică şi gramaticală mai mică decât a celor scrise într-un cuvânt (şi, eventual, cu articulare şi fleciune şi la primul element), având structura:

                   1.-3. adjectiv + substantiv, şi anume:

v     bun, rău: !bună-credinţă ,,onestitate”; *bună-cuviinţă ,,politeţe”; !bună-dimineaţa (plantă); bun-gust ,,simţ estetic”, bun-plac, !bun-rămas ,,adio”, bun-simţ ,,decenţă”; rea-credinţă, rea-voinţă; 

v     dublu, triplu: *dublu-casetofon, dublu-decalitru; triplu-sec, triplu-voal; 

v     prim şi viceprim: *prim-balerin, *prim-balerină, prim-ministru, prim-plan, prim-pretor, !prim-procuror, prim-secretar, *prim-solist, *prim-solistă, prim-viceprim-ministru, viceprim-ministru; 

                        4. interjecţie + interjecţie: (un) scârţa-scârţa (-pe-hartie) ,,funcţionar”;

      5. numeral cardinal + substantiv (± adjectiv): !cinci-degete, doi-fraţi (plante), noua-ochi (peşte), trei-leşeştile (dans), trei-fraţi-pătaţi (plantă), unsprezece-metri ,,lovitură de la 11 m”;

6. prepoziţia după + substantiv: după-amiază, după-masă ,,a doua parte a zilei”;

7. substantiv + adjectiv: argint-viu ,,mercur”, burtă-verde ,,burghez”, cal-turtit ,,libelulă”, coate-goale ,, persoană săracă”, făt-frumos ,,tânăr frumos”, floare domnească (planta), jur fix ,,zi de primire”, lemn-câinesc (plantă), mamă-mare ,,bunică”, maţe-negre (peşte), maţe-fripte ,,persoană zgârcită”, !peşte-viu (peşte), piatră-vânătă ,,suflat de cupru”, rămas-bun ,,adio”, sânge-rece ,,calm”, tată-mare ,,bunic”, vorbă-lungă ,,persoană care flecăreşte”;

8. substantiv + prepoziţie + substantiv: arbore-de-cacao (plantă), bou-de-baltă ,,bâtlan; gândac”, brânză-n-sticlă ,,persoană zgârcită”, cal-de-mare (peşte), câine-de-mare ,,rechin”, drum-de-fier ,,cale ferată”, floare-de-colţ (plantă), gură-de-lup ,,malformaţie; ochi de parâmă”, iarbă-de-Sudan (plantă), !ochi-de-pisică ,,mineral; disc reflectorizant”, !peşte-cu-spadă (peşte), piatră-de-var ,,carbonat de calciu”, poale-n-brâu ,,plăcintă”, purice-de-apă (crustaceu), !viţă-de-vie (plantă);

9. substantiv + substantiv în nominativ: an-lumină ,,unitate de lungime”, artist-cetăţean, *bas-bariton, bloc-diagramă, bloc-turn, cal-putere ,,unitate de masură”, câine-lup (specie de câini), *contabil-şef, *cuvânt-titlu ,,intrare de dicţionar”, cuvânt-cheie ,,termen principal”, cuvânt-vedetă, decret-lege, formular-tip, general-colonel, locotenent-comandor, mamă-soacră ,,soacră”, marxism-leninism ,,doctrină”, *maşină-capcană, maşină-unealtă, nord-est, pasăre-liră, pasăre-muscă (păsări), !peşte-ciocan (peşte), puşcă-mitraliera, situaţie-limită, volt-amper, !watt-oră (unităţi de măsură), zi-lumină, zi-muncă;

10. substantiv (articulat) + substantiv în genitiv: calul-dracului ,,libelulă”, cerul-gurii ,,palatul bucal”; ciuboţica-cucului, floarea-soarelui, gura-leului, iarba-fiarelor, ochiul-boului (plante), pasărea-paradisului (pasăre), piatra-iadului ,,azotat de argint”, roza-vânturilor (reprezentare grafică), sângele-voinicului (plantă), !vaca-Domnului (insectă);

11. izolări de propoziţii/fraze (majoritatea – epitete): cască-gură ,,persoană distrată”, ducă-se-pe-pustii ,,dracul”, du-te-vino ,,mişcare”, fie-iertatul ,,răposatul”; fluieră-vânt, flutură-vânt ,,haimana”, gură-cască ,,persoană distrată”, încurcă-lume, lasă-mă-să-te-las ,,persoană indolentă”, lasă-mă-mamă ,,persoană incapabilă”, linge-blide ,,parazit”, nu-mă-uita (plantă), papă-lapte ,,nătăfleaţă”, pierde-vară ,,persoană leneşă”, soare-apune, soare-răsare (puncte cardinale), sparge-val ,,parapet”, târâie-brâu, trei-păzeşte (în expresii); ucigă-l-crucea, ucigă-l-toaca ,,dracul”, uite-popa-nu-e-popa, vino-ncoa’/vino-ncoace ,,farmec”, zgârie-brânză ,,persoană zgârcită”, zgârie-nori ,,construcţie foarte înaltă”;

12. elemente de compunere vechi + substantive existente în limba română: baş-boier, treti-logofăt, vel-armaş, vtori-logofăt/ftori-logofăt;

13. tipuri izolate: ca-la-Breaza (dans), !cuvânt-înainte ,,prefaţă”, !mai-mult-ca-perfect (timp verbal), de-doi (dans), iarba-datului-şi-a-faptului (plantă), mai-marele ,,superiorul”, sânge-de-nouă-fraţi (plantă; răşină), terchea-berchea ,,persoană de nimic”, trei-fraţi-pătaţi (plantă).

!Se generalizează scrierea cu cratimă a compuselor nesudate care denumesc substanţe chimice distincte şi specii distincte de plante sau de animale (cu nume ştiinţifice diferite).

Am crescut văzându-mă cu ochii într-o lume care mă vrea mic. Ce înţeleg cei deja mari prin evoluţie îmi este străin în cel mai bun caz. Dacă vorbim de cazul cel mai rău, atunci aş spune că până şi cei mari se tem de măreţia care zace în multe suflete aparent mici.

N-am întâlnit nici în visele mele cele mai sumbre o ierarhizare atât de stricată precum aceasta din zilele noastre. Vite-n car, oameni în ham, hiene grase, lei flămânzi şi-n frunte, laşciv şade viciul în timp ce virtutea cară în spinare o traistă pustie.

Războaiele sunt un rău necesar spun mai marii însă, vor doar să-şi vândă muniţia. Aceşti lorzi ai morţii conving lumea că prin ei există siguranţă. Dar ce siguranţă poate exista într-o lume plină de arme?

În urma celor două Războaie Mondiale, tehnologii noi şi-au făcut apariţia, iar mogulii au spălat creierele populaţiei, lăsând să se înţeleagă că evoluţia are nevoie, din când în când, de crime între fraţi.

Ce vină au avut oamenii de rând care au luptat şi au murit în războiul celor mari? Ce motive ar avea două popoare să se ucidă între ele? La aceste întrebări este important să răspundem. Averea! Cei care conduc, fac în aşa fel încât să dividă populaţiile în mai multe fronturi şi să arunce în mijlocul lor mărul nevăzut al discordiei. Ei nu sunt patrioţi, sunt monştri. Îşi pun compatrioţii şi ţara în pericol, iar apoi, pe bună dreptate, oamenii de rând luptă şi îşi dau viaţa pentru a recâştiga siguranţa ţării lor, neavând de ales ca armă, decât praful de puşcă pus la dispoziţie de lideri care astfel se îmbogăţesc.

Au încercat atât de mult să convingă popoarele de necesitatea războiului încât, au ajuns ei înşişi să creadă asta.

Că trebuie să evoluăm, nu încape îndoială. Ca urmare, liderii noştri s-au folosit de caracterul concurenţial al războiului. Fac cercetări pentru a-şi dezvolta armele mai mult decat aşa-zişii inamici care, până la urmă, sunt tot oameni. Este de-a dreptul bolnav!

Oamenii ar trebui să înţeleagă că a concura cu cineva nu înseamna a face război. O concurenţă justă, pornind de la egalitate, este o cale omenească către evoluţie. Nu este nevoie să-ţi îmbunătăţeşti armamentul pentru a-l anihila pe cel superior ţie. Cel împotriva căruia concurezi  nu trebuie anihilat, ci întrecut! Sună atât de simplu.

-          la sfârşit cu –î, şi anume la infinitiv prezent (şi la modurile şi timpurile compuse cu acesta- viitor şi condiţional optativ prezent), la indicativ perfectul simplu persoana a III-a singular (el, ea coborî) şi la imperativ negativ persoana a II-a singular (nu coborî);

-          în interior cu â: indicativ prezent persoanele I şi a II-a plural (coborâm, coborâţi), perfect simplu persoanele I şi a II-a singular şi toate persoanele la plural (coborâi), mai-mult-ca-perfect toate persoanele (coborâsem), conjunctiv prezent persoanele I şi a II-a plural (să coborâm, să coborâţi), imperativ persoana a II-a plural (coborâţi), gerunziul coborând, participiul şi supin coborât;

-          a agrea, a crea, a procrea, a recrea, a suplea păstrează vocala e din rădăcină înaintea sufixului de prezent: agreez, agreezi, agreează.

              OBS!  1) a continua are la indicativ şi conjunctiv prezent, persoana I singular, forma (eu) (să) continui (nu continuu). 

                              2) a da are imperfectul dădea, dar a reda „a descrie”- reda

                              3) a decerna trebuie conjugat cu –ez: (eu) (să) decernez (nu decern)

-          a avea are la conjunctiv prezent, persoana a III-a singular şi plural, forma (să) aibă (nu să aibe, să aivă);

-          a cădea, a părea, a plăcea, a prevedea, a scădea, a tăcea au la indicativ şi conjunctiv prezent, persoanele I şi a II-a plural, accentul pe desinenţă (să) cădem, (să) cădeţi (nu (să) cadeţi).

-          a bate, a duce, a face, a merge au la indicativul şi conjunctiv prezent, persoanele I şi a II-a plural, accentul pe temă: (să) batem, (să) bateţi (nu (să) bătem);

-          a scrie păstrează vocala e la indicativ şi conjunctiv prezent, persoanele I şi a II-a plural, şi la imperativ, persoana a II-a plural: (să) scriem, (să) scrieţi; scrieţi (nu scrim, scriţi).

-          se scriu la infinitiv prezent, precum şi la perfect simplu, persoana a III-a singular, cu un singur –i: a veni, (el) veni, dar la persoana I a aceluiaşi timp – cu –ii: (eu) venii.

-           a trebui are la indicativ prezent, persoana a III-a, forma trebuie, dar la conjunctiv prezent (să) trebuiască.

OBS! 1) a absolvi, inclusiv pentru sensul „a termina un an/o formă de învăţământ”, trebuie conjugat fără –esc: (eu) (să) absolv (nu (eu) (să) absolvesc).

           2) a mirosi are la indicativ prezent, persoana a III-a plural, forma (ei) miros (nu (ei) miroase).

I.                         Perioada cuprinsă între 1830-1860 poartă numele de Epoca paşoptistă; denumirea provine de la Revoluţia din 1848, eveniment istoric important în sine, dar şi prin climatul politic şi cultural care a condus la declanşarea lui, precum şi prin consecinţele sale.

II.                      Din punct de vedere cultural, Epoca paşoptistă se remarcă printr-o activitate febrilă în sfera întemeierii de instituţii culturale, în sfera învăţământului, a presei şi a cercetării ştiinţifice.

      În sfera literaturii se afirmă o serie de scriitori care pun bazele literaturii moderne, nu atât din perspectivă tematică, ci mai degrabă din perspectiva speciilor literare pe care le consacră în literatura noastră: pastelul, elegia, meditaţia, poemul eroic, comedia. 

III.                   Reprezentanţii de bază ai paşoptismului sunt: Gheorghe Asachi, Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, Ion Heliade Rădulescu, Ion Ghica, Vasile Alecsandri, Andrei Mureşanu, Dimitrie Bolintineanu, Alecu Russo.

IV.                   Scriitorii paşoptişti au câteva trăsături comune:

a)            Majoritatea au început învăţătura cu dascăli particulari în limba greacă, după care şi-au continuat studiile în Franţa.

b)            Cei mai mulţi au participat direct sau au fost simpatizanţi ai Revoluţiei de la 1848.

c)            Au scris opere cu un conţinut patriotic, exprimând idealurile de emancipare naţională şi idealurile de unitate naţională.

V.                      Scrierile paşoptiştilor au şi ele câteva trăsături comune:

a)            Abordează o tematică reunind istoria naţională, frumuseţile patriei, tradiţii şi obiceiuri.

b)            Satirizează adesea viciile orânduirii feudale.

c)            Descoperă valenţele istorice ale folclorului şi prelucrează în operele lor motive artistice de factură folclorică.

d)           Acordă atenţie sporită basmului, descoperindu-i atât potenţialul estetic, cât şi conţinutul etic, uneori cu adâncimi de natură filosofică.

VI.                   În domeniul cultural, se dezvoltă acum:

a)                  Presa: apar primele reviste şi ziare: Curierul Românesc (1829), la Bucureşti, sub conducerea lui Ion Heliade Rădulescu; Albina Românească (1829), la Iaşi, sub conducerea lui Gheorghe Asachi; Gazeta de Transilvania (1838), la Braşov, sub conducerea lui George Bariţiu; cea mai importantă publicaţie a vremii este Dacia literară (1840), care apare la Iaşi sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu.

b)                  Se pun bazele învăţământului în limba română: se înfiinţează primele şcoli pentru fete, primele şcoli normale în principalele localităţi din ţară; se mai înfiinţează şi primele şcoli superioare: conservatoare, dramatice.

c)                  Se dezvoltă istoriografia, de data aceasta pe baze ştiinţifice, paşoptiştii continuând activitatea începută de cronicarii moldoveni.

d)                 Se înfiinţează primele societăţi culturale: Societatea literară, Societatea filarmonică, Asociaţia literară a României.

Prin activitatea lor, societăţile culturale amintite stimulează şi favorizează dezvoltarea învăţământului superior şi a învăţământului artistic în limba română, editarea de ziare.

Societatea sprijină înfiinţarea de teatre cu repertoriul în limba română, stimulează creaţia literară originală, cercetarea folclorului, publicarea documentelor istorice vechi, traducerile valoroase din literatura universală.

Din iniţiativa lui Ion Heliade Rădulescu şi a lui Gheorghe Asachi se pun bazele teatrului în limba română. Astfel, în 1840, la conducerea Teatrului Naţional din Iaşă vin Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri şi Costache Negruzzi. Sub conducerea lor, se pun în scenă creaţii originale româneşti destinate să educe publicul şi să critice nedreapta întocmirie a orânduirii feudale.

VII.                Literatura din epoca paşoptistă se caracterizează printr-o interferenţă de elemente clasice, preromantice şi romantice, marea lor majoritate după modelul occidental, ceea ce îl face pe Nicolae Manolescu să apreieze că avem de-a face cu un romantism degradat, de tip Biedermaier (stil de mobilă: podoabe, „zorzoane”, linii curbe cu decoraţiuni) dispus la orice tip de compromis estetic.

      Trebuie să reţinem că paşoptismul reprezintă în evoluţia literaturii române o piatră de hotar, momentul de început când se nasc primele creaţii româneşti originale şi valoroase estetic, momentul când se consacră majoritatea speciilor literare.

   Numeralele compuse se scriu într-un cuvânt sau în cuvinte separate.

I.                   Se scriu într-un cuvânt numeralele cu un grad avansat de sudură:

1.            cardinale propriu-zise: seriile formate cu spre (unsprezece) şi unele serii formate prin alăturare: douăzeci;

2.            colective şi distributive: amândoi şi seriile câteşitrei, tustrei;

3.            ordinale: dintâi, întâiaşi, seriile al unsprezecelea, al douăzecilea...;

II.                 Se scriu în cuvinte separate unele serii de numerale mai puţin sudate:

1.            adverbiale: seriile (câte) o dată „nu de mai multe ori” (care răspunde la întrebarea de câte ori?: numai o dată în viaţă, o dată pentru totdeauna), de (câte) două ori; întâia(şi)/prima dată/oară, a doua oară...;

2.            cardinale: seriile douăzeci şi unu...; o sută, două sute...; o mie, două mii, douăzeci de mii...; un milion...; o sută unu...; o mie unu...;

3.            colective şi distributive: seriile câte unu..., toţi trei...;

4.            fracţionare (cu comportament de substantive): seriile o doime, două treimi...;

5.            ordinale: al douăzeci şi unulea, al o sutălea, al două sutelea, al (o) mielea, al (un) milionulea, al o sută unulea, al douăzeci miilea, (cel) din urmă.

Conjuncţiile compuse se scriu într-un cuvânt sau în cuvinte separate.

·        deoarece, deşi, fiindcă, încât (Îl durea atât de tare încât nu putea vorbi), întrucât „deoarece” (A lipsit întrucât era bolnav.), precum, vasăzică (şi adv.) „prin urmare, deci”.

                                OBS! Ele se disting astfel de locuţiunile şi de grupurile de cuvinte cu o componenţă asemănătoare, scrise în cuvinte separate:

·              dat fiind că, în cât (În cât suntem azi? În cât timp ai scris?), întru cât „în ce măsură” (Nu văd întru cât ideea ta ar fi mai bună.), va să zică „înseamnă” („o soţietatea fără prinţipuri, va să zică că nu le are.”)

II.                  Se scriu în cuvinte separate conjuncţiile analizabile formate din două elemente conjuncţionale:

·             ca să, cum că, cum şi, de să, încât să, precum că.

Regii îşi revendică tronurile, preşedinţii ţin discursuri înălţătoare, grupările politice îşi dispută crezurile, copiii se nasc şi aduc fericire în sufletele părinţilor, criminalii îşi văd de treburile lor, Terra îşi continuă rotaţia şi universul expansiunea. Societatea actuală pare să fie ordonată, bine ierarhizată şi sănătoasă din toate punctele de vedere. Paradoxurile le lăsăm pentru alţii că nouă ne dau coşmaruri.

Ei bine, eu sunt dintre acei ,,alţii” şi găsesc importante înţelegerea lucrurilor şi sensul a tot ceea ce ne înconjoară.

De ce sunt importante iubirea, frica, adevărul, minciuna, divinitatea, răul, binele, respectul, prietenia, viaţa, lumina, întunericul, totul şi nimicul? De ce suntem importanţi eu, tu, el, ea şi toţi ceilalţi?

Eu nu m-am născut aici doar ca să servesc interesele şi dorinţele altora. Nu vreau să învăţ ceea ce vor ei pentru ca pe urmă să ajung să fac ceea ce vor ei. Nu-i cred când îmi spun că au grijă de mine şi că eu trebuie doar să le ascult poruncile. Dar cine sunt ei? Umbrele în care dispar munca, visele şi vieţile multora.

Lumea ar face bine să se trezească şi să iasă de sub jug. Nu este sănătos pentru fiinţa umană să nu gândească singură. Cei mari au ajuns aşa pentru că şi-au pus întrebări şi le-au gândit singuri. Şi-au răspuns singuri la întrebarea ,,care este sensul vieţii?” şi asta i-a făcut liberi şi fericiţi.

Din păcate observ lumea făcând opusul. Simte dupa scurt timp că ceva nu merge şi că informaţiile, furnizate în special prin intermediul televizorului, le-au intrat ca un ghimpe sub piele. Cu timpul, însă toţi se obişnuiesc cu durerea şi se complac în infecţia monstruoasă care se dezvoltă cu atât mai rapid cu cât sunt mai mulţi astfel de oameni.

Nu mai treceţi cu vederea boala aceasta socială, pentru că abia atunci când vom recunoaşte că ea există vom putea s-o tratăm.

http://www.ziddu.com/download/18596935/SCRIEREACORECTACUVINTELORCOMPUSE-ADVERBE.doc.html

                  Adverbele compuse (dintre care unele sunt adjective sau conjuncţii) se scriu într-un cuvânt sau cu cratimă.

1.       adjectiv (calificativ sau pronominal) + substantiv: altădată (odinioară), altfel (în alt mod, în caz contrar), astăzi, astfel, bunăoară, deseori, rareori, uneori;

2.       adverb ± prepoziţie + adverb (uneori provenit din participiu) sau numeral: bineînţeles (desigur), câteodată (uneori), nicicând (niciodată), nici(de)cum (deloc), niciodată (în niciun moment), numai (doar), numaidecât (imediat), totodată (în acelaşi timp), totuna (la fel);

3.       adverb + conjuncţie: aşadar;

4.       adverb + elementul final –va: cândva;

5.       adverb + elementul final –şi: câtuşi, iarăşi, totuşi;

6.       adverb (şi adjectiv) provenit din participiu la forma negativă compus cu adverbul mai intercalat intre ne- şi participiu: nemaipomenit;

7.       articol/numeral + substantiv: odată (cândva, imediat, în sfârşit);

8.       conjuncţie + pronume: dar(ă)mite;

9.       elementul iniţial fie(şi)-, oare(şi)-, ori(şi)- + adverb: fiecum, oare(şi)cum (cumva), oricând, oricum, oriîncotro, ori(şi)cât;

10.   prepoziţie (± prepoziţie) + adverb: adesea, arar, deasupra, decât (numai), degeaba, demult (odinioară), deplin, desigur (în mod cert), dinadins, dinăuntru, împotrivă, înadins, îndeaproape, îndelung, întocmai, (mai) prejos, (mai) presus;

11.   prepoziţie (± prepoziţie) + numeral: împreună, întruna (mereu);

12.   prepoziţie + prepoziţie + prepoziţie: dedesupt;

13.   prepoziţie + pronume: laolaltă;

14.   prepoziţie (± prepoziţie) + substantiv: acasă, anume, aseară, defel (deloc), degrabă (repede), deloc (nicidecum), deodată, departe, devale (în jos), devreme (din timp), dimpotrivă, diseară/deseară (rostirea şi scrierea lui diseară este preferată lui deseară), împrejur, încontinuu (mereu);

15.   verb + conjuncţie: parcă, cică, mătincă;

16.   tipuri izolate: alaltăieri, pretutindeni, (în)totdeauna, vasăzică (adică);

1.      (parţial) analizabile (incluzând uneori adverbe provenite din substantive): alaltăieri-dimineaţă, azi-mâine, azi-noapte, mâine-dimineaţă; 

2.       rimate sau/şi ritmate, formate din elemente care nu există independent: ceac-pac, harcea-parcea, (ni)tam-nisam;

3.       provenite prin schimbarea categoriei gramaticale din substantive compuse scrise cu cratimă: după-amiaza, după-amiază, după-masa, după-masă (în a doua parte a zilei);

4.       în care cratima notează eliziunea: dintr-adins, dintr-odată, într-adins.

OBS!  Scrierea împreună deosebeşte asemenea adverbe de grupurile de cuvinte cu o structură asemănătoare, în care componentele îşi păstrează interdependenţa şi înţelesul, şi care se scriu în cuvinte separate:

·         altă dată (în altă împrejurare),

·         alt fel (fel diferit (de mâncare)),

·         bine înţeles (priceput bine),

·         câte o dată (câte o singură dată),

·         de cât (de cât are nevoie/ de cât timp are nevoie),

·         de fel (originar),

·         de grabă (De grabă, a greşit.),

·         de loc (originar, local),

·         de mult (de vreme îndelungată),

·         de plin (De plin, e plin.),

·         de sigur (De sigur, e sigur.),

·         de vale (referitor la vale),

·         de vreme (referitor la vreme),

·         după amiaza (După amiaza aceea toridă a urmat o seară răcoroasă.),

·         după masa (A plecat imediat după masa de prânz.),

·         fie cum (Fie cum vrei tu.),

·         în continuu (în continuu progres),

·         într-una (scris cu cratimă din motive fonetice),

·         nici când (Nu ştiu nici când a plecat.),

·         nici (de) cum (Nu vorbeşte nici de cum l-a primit. Nu e bine nici cum am spus eu, nici cum ai spus tu.),

·         nici odată ((nici cândva) Nu l-am crezut nici odată, nu-l cred nici astăzi.),

·         nici o dată (Nu a mâncat azi nici o dată, nici de mai multe ori.),

·         numai de cât (A vorbit numai de cât a cheltuit, nu şi de altceva.),

·         oare cum (Oare cum îl cheamă?),

·       o dată (A mâncat o dată pe zi. Este o dată memorabilă.),

·         ori cât (Poate ori cât vrea.),

·         tot odată (L-am văzut tot odată şi-odată.),

·         tot o dată (Mănâncă tot o dată pe zi.),

·         tot una (Am văzut tot una, nu două.),

·         va să zică (vrea să însemne).